Când spunem „La cucuiata” ne gândim la un loc izolat în sălbăticia muntelui, dar multi dintre noi nu știm de unde provine această formulare. Pentru academicieni, originea expresiei este localizată adânc în istorie.

Stelian Dumistrăcel, un reputat cercetător științific al Academiei Române, afirmă că acest cuvânt, „cucuiata”, avea iniţial sensul de lăcaş de cult„S-a pornit de la diferite enunţuri din vorbirea populară; de exemplu, după surse citate în Dicţionarul Academiei, acesta ar fi sensul cuvântului în contextul Ca mâne, poimâne, m-or duce şi pe mine acolo la cucuieta, însoţit de explicaţia voi muri. Nu lipsesc nici referiri la amplasarea bisericii (Iuliu Zanne), deoarece, în multe așezări, lăcașul de cult era clădit pe un loc mai înalt, iar în jur sau în vecinătate se afla cimitirul, care, s-a presupus, a fi primit apoi acelaşi nume prin extensie. (…) Ca argument pentru o legătură directă între cucuiata şi biserică, s-a invocat faptul că aceasta este (sau era) cea mai înaltă clădire dintr-un sat”, nota profesorul.   Sensul cuvântului a căpătat în timp înțelesul pe care i-l atribuim astăzi.

„Dacă ar mai fi nevoie de mărturii în această direcţie, să ne amintim faptul că printre denumirile ironice pentru o localitate situată undeva la… capătul lumii, la munte, se află şi improvizaţia Cucuieţii din deal, respectiv oximoronic, Cucuieţii din vale! Dar, dincolo de glumă, este de crezut că din cele şase localităţi din România care poartă numele Cucuieţi (din judeţele Bacău, Vrancea, Olt şi Ilfov), măcar în cazul unora referirea s-a făcut la poziţia aşezării lor faţă de acelea dintr-o zonă mai joasă, din jur”, menționa profesorul Stelian Dumistrăcel.

Mulți dintre buzoieni consideră că expresia ”la cucuiata” vine de la denumirea unui deal de pe Valea Buzăului, în vârful căruia se află ruinele unei mici fortificații vechi de peste 500 de ani.  Cetăţuia de pe dealul Cucuiata, de la Grăjdana, comuna Tisău, este ctitorie a doamnei Neaga.

 „Cetăţuia a fost folosită ca un turn de observare: de aici se vedea o mare parte a Văii Nişcovului până spre râul Buzău. Este aşezată într-un loc greu accesibil, de aici şi expresia aşezată la Cucuiata sau parcă ar fi de la Cucuiata”, nota  Gheorghe Petcu, în cartea ”Judeţul Buzău – Legende şi istorie”.    Autorul cărții preciza că în caz de pericol, de la cetăţuia de pe Cucuiata plecau ştafete pe cărări ascunse „Veştile circulau şi pe traseul Cetăţuia de la Cucuiata – Mănăstrirea Bradu – Lapoş – Buda Crăciuneşti, vestita doamnă fiind la curent cu mişcările de trupe duşmane. Cetăţuia de la Cucuiata este construită de doamna Neaga ca punct de observaţie a văii Nişcovului şi până la apa Buzăului”. (Gheorghe Petcu, ”Judeţul Buzău – Legende şi istorie”)

Recomandare:  Cel mai mare expert în aur din Europa: „România e singura țară care își are scrisă istoria în propriul ei aur”. Civilizația dacică este magnifică

Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău. Provenea dintr- o familie de boieri cu moşii întinse pe raza mai multor localităţi, Ruşavăţ, Cislău, Lapoş, Tisău, Grăjdana, Sărate, Valea Scheilor. Ea a ajuns soţia lui Mihnea Turcitul, domn al Ţării Româneşti între anii 1577-1583, 1585-1591.

Citește mai mult pe: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here